Ştiinţă şi practică deopotrivă, management-ul constituie astăzi unul dintre domeniile cele mai fascinante şi cu o încărcătură intelectuală, emoţională şi socailă dintre cele mai ridicate ale activităţii umane. Importanţa acestui domeniu, atât ca teren generos de investigaţii teoretice interdisciplinare, cât şi ca expresie pragmatică a talentului şi capacităţilor pe care conducerea organizaţiilor de toate tipurilr şi profilurile le presupune, a crescut treptat pe parcursul acestui secol, intensificându-se după ce-l de-al doilea război mondial şi cu deosebire, în ultimele decenii.
Managementul este un termen englezesc, cu semantică deosebit de complexă, cvare desemnează ştiinţa conducerii organizaţiilor socio-economice şi conducerea ştiinţifică a acestora .
Complexiatea semantică a termenului este determinată de sensuriel sale multiple:
 Management-ul constituie o ştiinţă, adică un ansamblu organizat şi coerent de cunoştinţe – concepte, principii, metode şi tehnici – prin care se explică, în mod sistematic, fenomenele şi procesele ce se porduc în conducerea organizaţiilor;
 Managemen-ul reprezintă, de asemenea, o artă, care reflectă latura sa pragmatică şi care constă în măiestria manager-ului de a aplica la realităţile diferitelor situaţii, cu rezultate bune, în condiţii de eficienţă, cunoştinţele ştiinţifice.
 Management-ul constituie şi o stare de spirit specifică, reflectată de un anumit fel de a vedea, a dori, a căuta şi aaccepta progresul.
În tema pe care am avut-o de rezolvat “ Folosirea analizei şi sintezei în planificarea apărării în afara contactului cu inamicul “ mă voi apleca cu precădere pe partea tactică. Voi vorbi despre concepte din punct de vedere psihologic (analiza şi sinteza ca modalităţi de operare ale gândirii), din punct de vedere managerial (conducerea, decizia, planificarea), din punct de vedere tactic (apărarea ca formă de luptă armată, planificarea apărării în afara contactului). Acestea în capitolele de fundamentare teoretică I şi II, iar în capitolul III voi avea o aplicaţie practică. În sfârşit, în concluzii voi rezuma tema proiectului şi voi vorbi despre importanţa lui.




II. DELIMIATARE CONCEPTUALĂ� DIN PESPECTIVĂ MANAGERIALĂ


Pentru a percepe corect şi exercita coerent conducerea, comandantul de subunitate trebuie să stăpânească bine conceptele fundamentale şi conţinutulş general al proceselor de conducere a oricărei activităţi umane.
Apariţia şi dinamica conducerii, ca activitate, au fost şi sunt determinate de natura socială a raporturile umane în societate. Prin urmare, conducerea reprezintă un rraport social, o acţiune socială orietată spre un anumit scop, o funcţie ce expeimă o formă raţională a diviziunii muncii, un grup de activităţi, procese, reguli omogene, complementare şi convergente, prin care se exercită o autoritate funcţională de către un organ de conducere:
În esenţă, coducerea, reprezintă un ansamblu de decizii şi activităţi specifice, supune determinărilor legităţilor obiective generale sau specifice caracteristice proceselor manageriale şi domeniului condus, care urmăresc perfecţionarea, funcţionarea unitară şi terecerea unui sistem dintr-o stare în alta, în măsură să asigure îndeplinirea unui scop, folosidu-se de un ansamblu logic de metode, procedee, reguli şi instrumente şi respectându-se, totodată, cerinţele legităţilor obictive generale sau specifice domeniului condus.
Într-o abordare sistemică, sistemul conducerii reprezintă unitatea a două subsisteme – obiectul conducerii care răspunde la întrebarea “Ce se conduce?” şi subiectul conducerii care răspunde la întrebarea “cine conduce?” adică cel care, în scopulk realizării obiectivelor, efectuează acţiunea conştientă asupra obiectului. Structura şi funcţiile subiectului activităţii de conducere subordonate sunt determinate de natura şi structura obiectului conducerii, între acestea operând pincipiul concordanţei.