Alexandros III Philippou Makedonon (iulie 356 i.Hr.–  10 iunie 323 i.Hr.), cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare sau Alexandru al III-lea al Macedoniei ( în greaca Μέγας Αλέξανδρος), rege al Macedoniei (336 i.Hr.-323 i.Hr.) a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de trezeci şi trei de ani, era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată şi contribuise la răspândirea culturii elene în întreaga lume.

Copilaria lui Alexandru
ÃŽn anul 356 î.e.n., pe 20 iulie, s-a născut în palatul rezidenţial al primilor regi ai Macedoniei fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei; mama sa, Olympia, care era fiica regelui Epirului, Neoptlemos.
ÃŽncă de la naştere, legenda şi-a pus amprenta asupra lui Alexandru. Astfel, se spune că el ar fi venit pe lume în ziua în care a ars templul lui Artemis din Efes, iar magii aflaţi la faţa locului ar fi afirmat că venise pe lume flagelul cel mai de temut pentru Asia. Se mai povesteşte că în timpul naşterii sale: "... două acvile s-au coborât pe acoperişul palatului, semn că acest copil va domni într-o zi peste două imperii…", dar şi că, nouă luni mai devreme, Filip ar fi surprins întâlnirea amoroasă a lui Zeus, sub forma unui şarpe, cu regina Olympia.
La şapte ani, copilul este încredinţat spre a fi educat austerului şi puritanului Leonida, rudă cu Olympia, şi unei cohorte de preceptori. Micul Alexandru creşte în spiritul mitului referitor la genealogia sa legendară, el fiind fiul mistic al lui Zeus.
ÃŽn compania viitorilor paji din familiile aristocratice, copilul învăţă luptele, auncarea cu lancea, salturile, poezia, muzica. Mai târziu, va deprinde scrisul şi matematica, precum şi tradiţiile familiale şi aristocratice. Astfel, învaţă cum strămoşul său, Alexandru I, le-a adus perşilor tribut de pământ şi apă, cum a fost acesta constrâns să îşi silească armatele să lupte împotriva fraţilor eleni, cum templele şi mormintele le-au fost profanate de perşi. Alexandru a crescut cu gândul de a răzbuna jignirea adusă strămoşilor săi. Aşa se face că, în ziua în care solii perşi au sosit la palat, au fost uimiţi de întrebările extrem de pertinente ale copilului.
Mama sa, iniţiată în cultul secret al lui Orfeu şi Dionyssos din Samothrace, îi va oferi o educaţie religioasă şi mistică demnă de un mare preot.
ÃŽn adolescenţă, Alexandru deprinde totodată echitaţia şi arta de a îngriji caii. Se spune că la curtea lui Filip a fost adus un cal numit Bucefal, pe care stăpânul lui voia să îl vândă pe treisprezece talanţi. Calul fiind sălbatic, de nestăpânit, Filip nu a vrut să-l cumpere. Tânărul Alexandru s-a angajat să îl încalece, şi, sub privirile îngrijorate şi uimite ale tatălui său şi ale curtenilor, a reuşit să-l strunească, fapt care l-a determinat pe regele Filip să exclame că Macedonia este prea mică pentru cineva cu asemenea merite. Din acest moment, Filip decide să-l educe ca pe un viitor rege şi războinic.
ÃŽntre anii 343 şi 340 î.e.n., regele se interesează direct de educaţia lui Alexandru, încredinţându-l unei Academii la conducerea căreia îl va aduce pe filosoful grec Aristotel. Filosoful ajunsese la o definiţie a esenţei omului, care presupunea o anumită afinitate între greci şi barbari. Un orator ca Socrate, propovăduia, dimpotriva, elenizarea forţată a non-grecilor prin recucerirea Asiei. Alţi gânditori, cum ar fi atenianul Demostene, deveniseră apărătorii vechii concepţii a cetăţii-stat, mica unitate independentă, apărându-şi cu încrâncenare drepturile pe un teritoriu restrâns la partea care putea fi apărată, rareori mai mare decât un departament francez din zilele noastre.
Aici maestrul Aristotel, ajutat de asistenţi precum botanistul şi zoologul Theofrast, istoricul Calistene, sculptorul Lyssip, îi învaţă câte puţin din toate aceste discipline pe Alexandru şi pe colegii săi. ÃŽnvăţăceii aprofundează ştiinţele morale şi politice, deprind elemente de medicină, botanică, ştiinţe naturale şi metafizică, la care se adaugă literatura greacă, filosofia, retorica, geografia, astronomia şi geometria; mai cu seamă însă, ei urmează o temeinică pregătire sportivă şi militară. Alexandru nu va rămâne decât trei ani sub tutela filosofului Aristotel, de la care va deprinde gustul pentru preocupările intelectuale şi pentru scrierile lui Herodot.

Ascensiunea Macedoniei

ÃŽn anul 340 î.e.n., regele îi cere fiului său, pe atunci în vârstă de şaispezece ani, să-l însoţească la asediul din Perinth, pentru a-l învăţa arta şi problemele războiului, ca şi meseria de soldat. Apoi îl trimite în Macedonia; deţinând funcţia de regent, Alexandru are sarcina de a menţine loialitatea poporului în aceste momente de cumpănă pentru rege. ÃŽnconjurat de consilieri experimentaţi precum Antipater, învaţă modul de funcţionare a statului şi se pregăteşte pentru a conduce o naţiune.
Tânărul regent primeşte mai întâi la Pella o solie a perşilor care dorea să rezolve în mod pacifist problema coloniilor greceşti din Perinth şi Byzantion.
Când moesii, triburi de traci ce trăiau în valea superioară a râului Strimon (astăzi Struma, pe teritoriul actual al Bulgariei), se revoltă, Alexandru decide să pornească într-o expediţie de pedepsire a răzvrătiţilor. Aceasta va lua sfârşit în anul 339, prin cucerirea şi distrugerea principalului oraş al moesilor, prin vinderea ca scalvi a conducătorilor barbari şi prin instalarea unei garnizoane într-un post colonial numit Alexandria, sau Alexandropolis (undeva între oraşele Strake Dimitrov şi Sofia din Bulgaria de astăzi). Această expediţie l-a transformat pe tânărul regent într-un războinic experimentat şi un idol pentru oamenii săi.
Puţin mai târziu, Alexandru îl întâlneşte pe tatăl său în nord, pentru a-l escorta la revenirea din Sciţia. Pe drumul de întoarcere, traversând ţinuturile moesilor, coloana macedoneană cade într-o ambuscadă pusă la cale de clanurile nesupuse, iar calul lui Filip piere răpus de o lance care îl va răni şi pe rege. Alexandru sare în ajutorul tatălui său şi îl salvează. ÃŽntoarcerea la Pella este triumfală. Alexandru reprezintă acum noua speranţă a poporului.